Luna Internațională a Bibliotecilor Şcolare 2018

Octombrie este sărbătorit de bibliotecarii şcolari, elevi şi cadre didactice din întreaga lume drept Luna Internațională a Bibliotecilor Şcolare.

În 1999, dr. Blanche Wools, preşedintele Asociației Internaționale a Bibliotecarilor Şcolari (International Association of School Librarianship), a proclamat ultima zi de luni din luna octombrie, Ziua Interna­țională a Bibliotecilor Şcolare.

În anul 2008, Ziua Internațională a Bibliotecilor Şcolare a fost transformată de către Asociația Internațională a Bibliotecilor Şcolare (IASL) în   pentru ca şcolile să îşi poată organiza activităţi în cursul întregii luni octombrie, în perioada pe care o consideră potrivită. Luna Internaţională a Bibliotecilor Şcolare este recunoscută de asociațiile profesionale de specialitate, precum şi de Federația Internațională a Asociațiilor Bibliote­carilor (IFLA).

Această sărbătoare a fost proclamată cu scopul de a atrage atenția asupra importanței bibliotecilor şcolare în educarea copiilor. S-a constatat faptul că elevii obțin rezultate mai bune în activitatea lor şcolară dacă au acces la o bibliotecă şcolară care să dispună de o colecție de carte pe măsură şi de diferite proiecte educaționale. Biblioteca şcolară promovează lectura, abilitatea de a învăța, precum şi abilitatea de a se informa, ajutând astfel la funda­mentarea educației permanente.

Activitățile dedicate acestui eveniment şi organizate în cadrul Şcolii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” au fost cuprinse în cadrul unui proiect educațional intitulat „File din cartea toamnei”. Proiectul a cuprins şi în acest an numeroase activităţi, o parte dintre ele fiind propuse de elevi: activităţi de prezentare a bibliotecii şcolare, activităţi de informare şi documentare în biblioteca şcolii, concursuri de recitări, ateliere de lectură şi creație literară, carnavalul personajelor literare, confecţionarea de semne şi coperţi de carte, participarea pentru a zecea oară consecutiv la programul internațional Bookmark Project şi organizarea unor expoziţii cu produsele realizate de elevi.

Prin realizarea an de an a acestui proiect dedicat bibliotecii şcolare dorim să evidenţiem importanţa lecturii şi a bibliotecii în viaţa elevilor, contribuind la redescoperirea lecturii de plăcere, ca o modalitate de relaxare,  un izvor nemărginit de cunoaştere şi visare!